Două inițiative cetățenești europene, la care participă și români, au strâns numărul necesar de semnături

Două inițiative cetățenești europene, la care participă și români, au strâns numărul necesar de semnături
Publicat: 31/10/2013, 16:19
Actualizat: 21/11/2014, 09:27

Primele trei inițiative cetățenești la nivel european, la două dintre ele participând și asociații non-guvernamentale sau organizații din România, au reușit să strângă numărul necesar de semnături pentru a putea fi transmise spre consultare Comisiei Europene.

Termenul până la care puteau fi strânse semnături expiră vineri, dar Comisia Europeană a anunțat, joi, că trei inițiative cetățenești dintre cele opt demarate au strâns câte un milion de semnături din cel puțin șapte țări membre. Cele trei inițiative sunt Right2Water, al cărei credo este că „apa este un bun public și nu un bun comercial”, One of Us, al cărei obiectiv este oprirea finanțării de către Uniunea Europeană a activităților care presupun distrugerea embrionilor umani, și Stop Vivisection, care urmărește încetarea experimentelor pe animale vii.

Din comitetul inițiativei Right2Water fac parte și doi români: Christina Iftimescu, vicepreședinte al Sanitas, și Cornel Popovici, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Serviciile Publice Sigol.

Inițiatorii solicită Comisiei Europene să propună „o legislație de implementare a dreptului omului la apă și salubritate, după cum este recunoscut de Organizația Națiunilor Unite și de promovare a asigurării cu apă și salubritate ca servicii publice de bază pentru toți”.

Totodată, ei cer Executivului european ca alimentarea cu apă și gestionarea resurselor de apă să nu fie supuse „normelor pieței interne” și ca serviciile de apă să fie scutite de liberalizare.

Inițiativa One of Us a fost sprijinită și promovată de numeroase organizații și persoane fizice din mai multe țări, printre care Clinica Pro Vita din Cluj-Napoca, Daniela Păun de la Asociația „Darul Vieții” și Deuten-Makkai Réka, din partea Bisericii Reformate din România.

One of Us susține că „demnitatea și integritatea embrionului uman trebuie respectate”, așa cum a fost stabilit în hotărarea Brüstle împotriva Greenpeace a Curții de Justiție a Uniunii Europene. „Pentru a da dovadă de coerență în exercițiul atribuțiilor sale, UE ar trebui să interzică și să pună capăt finanțării activităților care implică distrugerea embrionilor umani, în special în domeniul cercetării, al ajutorului pentru dezvoltare și al sănătății publice”, consideră inițiatorii.

„Mă bucură faptul că trei inițiative cetățenești europene atât de diferite au putut depăși pragul de reușită. Este dovada că acest experiment unic și foarte ambițios de democrație participativă la nivel transnațional a trezit interesul oamenilor din toată Europa”, a declarat, joi, vicepreședintele Comisiei Europene MaroÅ¡ Å efčovič.

Oficialul european și-a exprimat regretul că celelalte cinci inițiative cetățenești europene au eșuat, dar a precizat că „eforturile și energia” depuse de inițiatori nu au fost zadarnice. „Cu toții au reușit să stabilească legături cu persoane care gândesc la fel în întreaga Europă și să inițieze adevărate dezbateri paneuropene privind aspecte care sunt, în mod evident, foarte importante pentru ei”, a mai spus vicepreședintele CE.

Autoritățile naționale au la dispoziție trei luni pentru a valida semnăturile, un proces care a început deja în luna septembrie pentru inițiativa Right2Water. După validarea unei astfel de inițiative care a întrunit semnăturile, Comisia dispune de trei luni pentru a o analiza și pentru a decide cum să procedeze în privința acesteia. CE se va întâlni cu inițiatorii care vor putea explica în detaliu aspectele semnalate în cadrul inițiativei lor. Ei vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-și prezenta inițiativa în cadrul unei audieri publice organizate la Parlamentul European. În final, Comisia va adopta o comunicare în care va explica concluziile sale privind inițiativa, acțiunile pe care intenționează să le întreprindă, dacă este cazul, și motivele care au stat la baza deciziei sale.

Inițiativa cetățenească, introdusă de Tratatul de la Lisabona, permite unui grup format din cel puțin un milion de cetățeni europeni reprezentând cel puțin un sfert din statele membre ale UE să ceară Comisiei Europene înaintarea unor propuneri de acte legislative, în domenii care intră în sfera de competență a Comisiei. Organizatorii unei inițiative cetățenești, un comitet al cetățenilor compus din cel puțin 7 cetățeni europeni cu reședința în cel puțin 7 state membre diferite, au la dispoziție un an pentru a colecta declarațiile de susținere necesare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Adrian Năstase îl îngroapă pe Coldea. A spus tot
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Luna Phobos a lui Marte nu este ceea ce pare, sugerează fotografii nepublicate până acum
×